Săptămâna Pătimirilor sau Săptămâna Mare este ultima săptămână din Postul Mare și cuprinde perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare.
Săptămâna Mare este perioada în care creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului. De aceea, postul devine mai aspru, se ajunează până seara, iar slujbele care se săvârșesc în biserici au o semnificaţie aparte. Caracteristica esențială a acestei săptămâni o reprezintă Deniile.
În Sfânta și Marea zi Luni se face pomenirea lui Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. O istorie ce prefigurează chiar viaţa lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, Iosif ajunge în temniță. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii.
În această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, ce s-a uscat prin blestemul lui Hristos, deși nu era vremea roadei lui. Istoria smochinului îndeamnă la umilinţă. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Să fim atenți oricând, pentru că nu știm ceasul în care trebuie să dăm seama.
Sfânta și Marea zi Marți ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu parabola celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos, care trebuie să se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Cinci fecioare au avut doar candela, fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candela, și ulei în candelă. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare față de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.
Sfânta și Marea zi Miercuri este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus fariseilor care voiau să-L ucidă, pentru treizeci de arginţi. Gestul lui Iuda a facut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post.
În această zi se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Pătimirea Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. A fost mistuită de dorința de a i se dezlega păcatele: „Dezleagă-mi păcatele mele, așa cum eu mi-am dezlegat părul“.
Sfânta și Marea zi Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul Pătimirilor prin vinderea Domnului.
După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii“. Nu întâmplător în faţa Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta“.
Este ziua în care în biserici, în timpul Deniei se citesc cele 12 Evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii.
În Sfânta și Marea zi Vineri, se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
În cursul dimineții din Vinerea Mare se săvârșește Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf. Atunci are loc scoaterea acestuia din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii, în fața Sfintei Cruci care a fost scoasă din altar în Joia Mare.
Sfântul Epitaf rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la slujba Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii.
În Sfânta şi Marea zi Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi.
Rânduiala Bisericii este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se pomeneşte Învierea.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Pătimirilor sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere, sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor.
Participând la slujbele Deniilor, ne asemănăm Preacuratei Fecioare Maria şi Apostolului Ioan, care, în permanenţă, au stat alături de Iisus la toate pătimirile Sale.
Să participăm la Denii, să nu ne arătăm nevrednici de marele dar al Sfintei Învieri!
