Perioada 1790 – 1851
Biserica Vovidenia a fost construită în anul 1790, conform Pisaniei, sub mitropolitul Ambrozie al Ecaterinoslavului, prin stăruinţa banului Ioan Cârjă, pe locul alteia, mai vechi, din nuiele şi vălătuci, de către negustorul Stavrică (portretul lui se afla cândva pictat în pridvor). A fost sfinţită în acelaşi an, în ziua de 21 noiembrie, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, de către protopopul ţinutului Covurlui, preotul Gheorghe Avram (fiind și paroh al acestei biserici), ca delegat al episcopului Antonie (Gherman) Putneanul al Romanului.
De la Gheorghe Nicolae Munteanu – Bârlad aflăm că în fața bisericii Vovidenia și până la viile lui Hagi – Stoian, din strada care-i păstrează până azi numele, se întindeau marile vii ale fondatorului acestei biserici, Banul Ioan Cârjă („486 stânjeni pătrați în mahalaua Vovidenia“). Și că pe locul acesta, cumpărat în 1835, de la urmașul lui, serdarul Manolache Cârjă, s-a ridicat Hanul lui Ventura, transformat mai apoi în Hotelul Moldavia, după care, în 1911 s-a clădit Palatul de Justiție, azi Universitatea „Dunărea de Jos“.
În anul 1821, în timpul conflictelor provocate de mişcarea Eteristă, biserica a fost incendiată de turci, ca mai toate lăcaşurile de cult ortodox din Galaţi. După Moise N. Pacu, atunci i-au rămas numai pereții și a trebuit reparată și făcută din nou, după care a fost sfințită în 1823, prin stăruinţa protopopului Gheorghe Avram, de data aceasta de către episcopul Gherasim Clipa al Romanului.
Dumitru Iurașcu, fost diplomat român, gălățean de origine, descrie în cartea sa, cum arăta Galațiul în vremea copilăriei sale – amintiri din care nu lipsește nici biserica Vovidenia:
„Către anul 1850, oraşul Galaţiului nu se întindea de la schelă spre deal decât până pe unde se află astăzi tribunalul. Casele boiereşti, clădite mai toate în marginea de sus a târgului erau rare, aveau ogrăzi mari şi grădini nemăsurate, cu pometuri și verdeţuri. În acea parte nu se întocmise rohatcă (barieră la intrarea în oraș – n.n.), nici nu se săpase şanţ, căci de acolo se porneau viile boierilor răspândite pe coasta de deasupra Brateşului şi doar poteci umbroase şi vreo două trei ramuri ascunse pentru căratul buţilor de la crama din vie la beciul din curte, se strecurau printre livezi şi pe sub cătina din garduri.
Curtea serdarului Constantin, străbunicul meu din partea mamei, cel ce avea moşia Movilenii, de i se zice acum Serdaru (astăzi comuna Șendreni – n.n.), se megieşea la răsărit cu a Cuzeștilor; cât dinspre apus era loc pustiu, aşa că din geamlâcul casei sale, străbunică-mea putea privi până în locul unde-i azi Târgul Nou şi vedea de acasă cum se legănau în vânt hoituri omeneşti, căci pe acolo erau pe acea vreme spânzurătorile.
La miazănoapte dădeai iarăşi de livezi şi de vii, iar în spre miazăzi, către partea unde se aflau porţile, dăruise serdarul loc de îngropare pentru mahala şi – şi zidise pentru uşurarea sufletului şi pentru proslăvirea neamului, biserica cu hramul Vovideniei“.
În data de 7 iulie 1851, cu ocazia unor reparaţii mai ample, s-a contractat „zugrăvitul şi poleitul catapetesmei“ (sculptată şi acoperită cu praf de aur; lucrul a început în primăvara anului următor, prin dania ctitorului Aga Gheorghe Constantin). De atunci datează şi actuala tâmplă sculptată în lemn de cireş, cu elemente de stil neoclasic, de o valoare ornamentală deosebită.
Perioada 1857 – 1865
La 5 septembrie 1857, Alexandru Ioan Cuza şi Costache Negri au fost aleşi deputaţi ai orăşenilor pentru Divanul Ad hoc. „După alegeri, cei doi deputaţi, însoţiţi de mulţimea entuziastă, s-au îndreptat spre biserica Vovidenia, unde au depus jurământ că vor fi «credincioşi ceririlor» pentru care au fost aleşi, iar de aici s-au plimbat cu muzica militară pe stradă“. Tot atunci a depus jurământul de credință și cel de al doilea deputat, Costache Negri, ales tot de gălățeni.
Până în anul 1863, biserica „Vovidenia“ a servit drept catedrală pentru oraşului Galaţi.
Preotul Pelin Octavian, slujitor la biserica Vovidenia din 1 septembrie 1987, cu prilejul ultimei sfințiri a bisericii în 21 noiembrie 2002 de către Preasfințitul Dr. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos, montează o placă comemorativă, marcând depunerea jurământului deputaților Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri, inclusiv data trecerii la cele veșnice a Sultanei Cuza.
În anul 1863, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza – fost pârcălab de Galaţi, ales Domn al Moldovei, apoi şi al Ţării Româneşti – împreună cu soţia sa Elena, vin la Galaţi, pentru a petrece sărbătorile creștinești de Sfintele Paşti împreună cu mama domnitorului, Sultana Cuza. Toţi trei au intrat atunci în biserica Vovidenia, participând la slujba de Înviere. Tot atunci, Doamna Elena a vizitat Orfelinatul din Galaţi, înfiinţat în 1860 de doamna Ana Ghica.
În același an are loc secularizarea averilor mănăstirești – reformă administrativă prin care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dispus ca proprietățile bisericilor și mănăstirilor „închinate“ unor locuri străine să fie trecute în proprietatea statului. Cu această ocazie, la Galați, în biserica Vovidenia, s-a oficiat o slujbă de Te-Deum, la care au participat autoritățile orașului și un public numeros.
Data de 17 noiembrie 1864 reprezintă o zi foarte importantă pentru credincioșii din zona Dunării de Jos: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin decretul domnesc nr. 1617, înfiinţează Episcopia Dunării de Jos, cu sediul la Ismail, episcop ales fiind Melchisedec Ștefănescu (1864 – 1879).
În anul 1865, în luna mai, ziua 22, Sultana Cuza trece la cele veșnice, încredințânu-și sufletul în mâinle lui Dumnezeu, pe care l-a slujit cu atâta dragoste, cât a locuit vremelnic pe pământul românesc binecuvântat. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza intră îndoliat în biserica Vovidenia: „Profund îndurerat Măria Sa a condus-o pe drumul fără întoarcere și reintră în locașul sfânt al Parohiei aparținătoare Vovidenia, cu prilejul slujbei de prohodire a mamei sale, care a fost înmormântată în curtea bisericii, în partea dreaptă, spre răsărit, lângă altar“, probabil în „anul 1865. Luna May. Ḑiua 22“. După moartea domnitorului la Heidelberg, în Germania, la data de 15 mai 1873, osemintele Sultanei Cuza au fost reînhumate în cavoul familiei de la moşia Ruginoasa.
În curtea bisericii, unde a fost cândva un cimitir, cel mai important monument funerar este un cenotaf pe care scrie:
Sultana Cuza / Mama domnitorului Al. I. Cuza / A fost înmormântată aici în 1865 / şi / reînhumată în 1873 la moşia sa de la Ruginoasa.
Pe 24 ianuarie 2009, la împlinirea a 150 de ani de la Unire, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de preoții slujitori ai acestui Sfânt Altar: Pelin Gabriel Ioan și Pelin Octavian, au adăugat pe partea de Vest a mormântului încă o placă comemorativă, având următoarele cuvinte:
În acest loc a fost înmormântată în mai 1865, Sultana Cuza, născută Cozadini, mama Domnitorului Principatelor Unite. Osemintele au fost strămutate în Mai 1873, la Castelul Ruginoasa. La aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor. Gălățenii recunoscători.
Se mai păstrează câteva pietre funerare din anii 1815, 1838, 1841, 1855 şi 1858, ale căror inscripţii chirilice au fost descifrate, texte ce se regăsesc în arhiva parohială
Se cuvine să amintim la acest moment, faptul că în fiecare an, la Biserica Vovidenia, în ziua de 24 ianuarie, au loc ample manifestări religioase dar și cultural – artistice.
Perioada 1878 – 1909
Din anul 1878, anul în care Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei s-a mutat de la Ismail la Galați, la biserica Vovidenia au venit frecvent elevii seminariști pentru închinare, pentru practica rânduielii și pentru cântări bisericești.
Biserica a fost reparată radical în anul 1886, reparațiile însumând la vremea aceea nu mai puțin de 11.000 lei. Reparațiile au fost coordonate sub îngrijirea protosului econom Nicolae Gheorghiu (care era protos și în 1890, data redactării Cărții județului Covurlui, a lui Moise N. Pacu), lucrările fiind făcute cu banii Primăriei Galați precum și din donații.
La 21 noiembrie 1886 are loc a treia mare sfinţire a bisericii, cu ocazia hramului Intrarea în biserică a Maicii Domnului, în urma lucrărilor de reparaţie. Data este atestată de inscripţia de pe Sfânta Masă din Altar. Această placă este astăzi pe Sfânta Masă a bisericii cu hramul Înălțarea Domnului din Parohia Tichilești II, comuna Tichilești, județul Brăila.
În anul 1890, în parohia Vovidenia din Galați, conform Cărții județului Covurlui, a renumitului Moise N. Pacu, erau 287 familii cu 708 suflete, o biserică la care slujea un preot paroh cu doi cântăreți bisericești, precum și un paracliser.
În acest an, biserica Vovidenia era așezată în centrul orașului și era considerată biserică comunală, cu un venit anual de 2.763 lei, prevăzuți în bugetul primăriei, plus 50 lei lunar pentru un diacon.
Ca proprietăți, avea: „3 case zidite pe locul bisericii, dintre care două servesc pentru preoți și ceilalți servitori inferiori bisericești, iar una mai mare, din mijloc, zidită de vreo 4 – 5 ani, de către răposatul paroh centenar Simion Preda (mort nu demult în vârstă de 106 ani) și care produce un venit anual de 1.000 lei. Mai posedă: 2 locuri cu bezmăn (formă de arendare pe termen lung în care chiriașul beneficia de toate drepturile de proprietate – n.n.), precum și uzufructul de la a treia parte din veniturile a două imobile, unul situat în strada Domnească nr. 46 și altul în strada Tecuci nr. 79, lăsate prin testament de răposatul Aga Gheorghe Constantin, tatăl defunctului Petrache Constantin, fost mare proprietar în județul Covurlui“. Actualmente, casa din strada Domnească servește drept librărie, iar cea din strada Tecuci este părăsită.
Anul 1901 aduce asupra bisericii Vovidenia binecuvântarea înnoirii: este construită turla clopotniţă de pe pridvor, semisferică, deosebită ca stil şi proporţii de celelalte două de pe naos şi altar.
Între anii 1905 – 1906 se impune ca Biserica să fie din nou reparată. Între timp, pe la 1907 – 1908 parohul bisericii Vovidenia era Preacucernicul preot econom Vasile Rozei.
Conform Anuarului tipărit în anul 1909, Parohia Vovidenia avea: un preot paroh, în persoana preotului Gheorghe Costin, un preot superior, în persoana preotului Vasile Rozei și deținea în grija sa un număr de 265 familii, cu 810 suflete. Ca patrimoniu imobiliar, avea șase imobile; sursele de întreținere erau: venituri provenite de la Primărie și venituri proprii.
Perioada 1940 – 1994
Cutremurul din 1940 avea să aibă un efect serios asupra „Vovideniei”, care suferă avarii majore. Reparaţiile sunt însă amânate din cauza războiului, iar în timpul bombardamentelor americane din 1944 (Galaţiul adăpostea un important centru de comandă german, care ocupase sediul Comisiei Europene a Dunării – actuala bibliotecă „VA Urechia”), peretele nordic al bisericii a fost distrus.
Lăcaşul de cult este refăcut în perioada 1951-1952, fiind consolidat cu stâlpi şi centuri din beton. Între 1957 şi 1964, interiorul a fost pictat în tempera, în stil neoclasic, iar în 1967 au fost pictaţi şi pereţii interiori ai pridvorului. Cutremurul din 1977 îi provoacă noi avarii, ceea ce determină autorităţile comuniste să ia în dezbatere demolarea şi exproprierea terenului pentru construirea unor blocuri de locuinţe.În cele din urmă, la sugestia istoricilor şi la presiunile externe ale UNESCO (cazul ajunge să fie discutat chiar şi la postul de radio Europa Liberă), autorităţile renunţă la ideea demolării. De-abia în 1984 este refăcută turla, însă pentru restul reparaţiilor nu se acordă fonduri.
Structura de rezistenţă şubrezită avea însă să treacă printr-un nou test la cutremurul din 1990, atunci când turlele de pe naos şi altar s-au prăbuşit, iar turla clopotniţă a fost grav avariată.
Ca urmare, a început reconstruirea lor şi consolidarea bisericii cu stâlpi şi centuri din beton, lucrările fiind terminate în 1994. (sursa informațiilor: Adevărul.ro)
