Au început lucrările la altarul de vară

Enoriașii care au participat la slujbe în ultima săptămână, au putut observa un mic șantier în curtea dintre biserică și capelă.

Cu voia Bunului Dumnezeu, am început lucrările la Altarul de vară, un proiect pe care îl aveam demult în vedere, iar evoluția vieții bisericești din ultima perioadă ne-a determinat să luăm decizia de a urgenta punerea acestui proiect în practică.

Lucrările la Altar au început cu sprijinul voluntarilor Bisericii noastre care susțin această lucrare, prin muncă sau financiar, după priceperea și putința fiecăruia.

Nădăjduim să vedem lucrarea terminată în timp cât mai scurt și că Altarul va începe să își îndeplinească scopul pentru care îl construim. Ne dorim ca aici să slujim nu doar în această perioadă dificilă din viața bisericii, ci și pe viitor, atunci când vremea ne va permite sau la diferite sărbători.

Proiectul Altarului a fost realizat de către domnul Valentin Dobrea, iar în schițele de mai jos puteți vedea, cum va arăta atunci când va fi finalizat.

Altar de vara
Altar de vara

Pentru că lucrăm spre Slava lui Dumnezeu și folosul oamenilor, ne dorim să folosim materiale bune și de calitate și să facem o lucrare trainică. Suntem convinși că tot Dumnezeu ne va trimite oamenii potriviți care să ne sprijine și să ne fie alături.

Mulțumim tuturor celor care ne ajută, atât prin muncă, cât și financiar. Să vă bucure Dumnezeu pe toți!

cruce lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *