Biserica Vovidenia și-a sărbătorit hramul

Sute de credincioși din întregul oraș au participat astăzi, 21 noiembrie 2019, la hramul bisericii noastre. Aceștia au venit încă de la primele ore ale dimineții să roage și să se închine la icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului.

Praznicul de astăzi amintește de momentul aducerii Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, când avea trei ani, de către părinții ei, drepții Ioachim și Ana, împlinindu-și astfel făgăduința de a închina pruncul unei vieți sfinte.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La momentul liturgic cuvenit, mulţi copii şi credincioşi prezenţi au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

După momentul intonării Axionului, teologul Mihăiţă George Cimpoeşu a fost hirotonit întru diacon.

În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre semnificațiile adânci ale praznicului, cât și despre exemplul de viețuire al Născătoarei de Dumnezeu și despre ocrotirea pe care o aduce Sfânta Fecioară celor ce o cinstesc.

Ca în fiecare an, elevi de la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin“ au participat la Sfânta Liturghie, interpretând la chinonic cântări corale închinate Maicii Domnului sub îndrumarea domnului profesor Bogdan Baicu.

Elevii școlii generale din Șendreni, conduși de doamna profesor de religie Raluca Petcu ne-au încântat cu glasurile lor interpretând cântece religioase.

În contextul anului omagial al satului românesc şi în cadrul colaborării cu SNFOR şi UZPR au fost lucrate manual câteva ii tradiţionale româneşti pentru a fi prezentate în ziua hramului tinerilor şi credincioşilor prezenţi la biserică.

La slujbă au participat şi persoane hipoacuzice, pentru care Sfânta Liturghie a fost transpusă în limbaj mimico-gestual de către preotul Constantin Căuş. Aceştia au fost binecuvântaţi de Chiriarhul Dunării de Jos şi au primit pachete cu alimente.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oferit iconiţe şi daruri elevilor prezenți, precum şi persoanele hipoacuzice.

Membrii Consiliului şi Comitetului parohial ai Biericii Vovidenia au pregătit 600 de pachete cu alimente pentru toţi credincioşii prezenţi, dar şi pentru cei bolnavi, nedeplasabili, aflaţi în evidenţele speciale ale parohiei.

cruce lemn

Dacă doriți, ne puteți lăsa un comentariu: