La Monumentul Eroilor din fața Prefecturii Județului Galați, credincioșii gălățeni printre care și enoriași ai parohiei noastre, ne-am unit în rugăciune, la ceas de vecernie, rugându-ne pentru sufletul Valentinei Florea (28 ani), trecută la cele veșnice în urmă cu 4 ani, în incendiul ce a cuprins Clubul Colectiv din București.
Slujba a fost oficiată de un sobor de 3 preoți: pr. Gabriel Ioan Pelin (Parohia Vovidenia), pr. Cătălin Buia (Parohia Sfânta Filofteia) și pr. Ioan Alexandru Budeșteanu (Parohia Sfântul Nicolae), având în mijloc prezența Părintelui Arhiepiscop Casian Crăciun, care a rostit cuvânt de învățătură pentru cei prezenți și de mângâiere pentru familia îndurerată.
Dumnezeu să o ierte pe Valentina!


















