Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. Zi de mulțumire și recunoștință și în parohia noastră.

Hristos s-a Înălțat!

Astăzi, în Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, la Sfânta Liturghie oficiată în toate lăcașurile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelica ce prezintă marea rugăciune arhierească a lui Iisus (Ev. Ioan 17, 1-13).

Această rugăciune arhierească este cea mai lungă din rugăciunile Mântuitorului și este, de fapt, „confesiunea” pe care Iisus Hristos o face despre Sine înainte de Pătimirea Sa. Rugăciunea se împarte în trei părţi: 1) rugăciune pentru Sine; 2) rugăciune pentru ucenici; 3) rugăciune pentru toţi credincioşii. 

Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

Tot astăzi, în Biserica Ortodoxă au fost prăznuiți cei 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod Ecumenic, Sinod care a rămas în istorie ca un model privind adoptarea deciziilor majore care privesc dreapta credință și unitatea Bisericii și au fost formulate primele articole ale Simbolului de Credință.

Și în biserica noastră am avut astăzi prilej de bucurie și sărbătoare. Buletinul duhovnicesc bilunar, distribuit gratuit enoriașilor noștri, a ajuns, cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu la numărul 300. Primul număr al acestui buletin a apărut pe 21 noiembrie 2007 .

Aici puteți citi buletinul duhovnicesc cu numărul 300 în varianta PDF.

Tot astăzi, am oferit câte o diplomă de recunoștință alături de mulțumirile noastre, tuturor celor care ne-au ajutat la buna organizare a evenimentelor din Duminica Părinților și Copiilor, când am oferit jucării, diplome, precum și preparate tradiționale și prăjituri de casă, unui număr de 75 de copii.

Fotografii de la această activitate desfășurată săptămâna trecută în curtea bisericii parohiale, au fost afișate la intrarea în biserică, iar micuții participanți au putut să le ia acasă pentru a avea astfel, încă o amintire frumoasă a acelei zile.

Aici puteți vedea fotografii de la acțiunea organizată de biserica Vovidenia Galați cu ocazia Duminicii Părinților și copiilor.

cruce lemn

Dacă doriți, ne puteți lăsa un comentariu: