Slujire arhierească și activități filantropice la hramul bisericii

Biserica noastră şi-a sărbătorit hramul ieri, la praznicul „Intrării în biserică a Maicii Domnului“.

Sărbătoarea a debutat în ajun prin săvârşirea slujbei de priveghere. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În omilia adresată credincioșilor, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului şi despre exemplul de vieţuire al Născătoarei de Dumnezeu, persoana de referinţă prin ale cărei virtuţi ni se arată sensurile unei vieți religioase.

La momentul liturgic cuvenit, mulţi copii şi credincioşi prezenţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Cu prilejul hramului şi în contextul actual din ţară, în aceste zile s-a desfășurat un program social-filantropic întreptat în special către persoanele bolnave, familiile nevoiaşe, elevii cu posibilităţi materiale reduse şi, nu în ultimul rând, pentru medicii care, de o perioadă mare de timp, veghează şi se îngrijesc de sănătatea noastră în unităţile medicale.

Astfel, la 21 noiembrie, în zi de mare praznic închinat Maicii Domnului şi în data de 30 noiembrie a.c., de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, pacienții și cadrele medicale de la Spitalul General Căi Ferate Galați, desemnat în această perioadă de pandemie ca spital de suport pentru pacienţii testati pozitiv cu noul coronavirus, precum şi persoanele vârstnice din cadrul Căminului ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Galaţi vor primi din partea parohiei o masă caldă.

De asemenea, 10 familii nevoiașe din parohie au primit, cu sprijinul voluntarilor parohiali, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, articole vestimentare și alte daruri.

Întrucât accesul la orele desfășurate în mediul on-line pentru unii elevi este destul de greu de realizat datorită lipsei resurselor financiare, 5 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi au primit cartele telefonice cu internet inclus.

Tot în cadrul acestor acte şi fapte caritabile parohiale, săptămâna viitoare, Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin” din Galaţi va primi un videoproiector.

Darurile oferite însumează 5000 lei.

Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de noi la această sfântă sărbătoare.

cruce lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *