Duminica Ortodoxiei – Triumful Credinței și al Icoanelor

Ca în fiecare an, prima duminică din Postul Mare a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei noastre, marcând biruința dreptei credințe și cinstirea sfintelor icoane.

Programul liturgic a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, la care au luat parte numeroși enoriași. La momentul rânduit, mulți dintre credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, întărindu-și sufletele în această perioadă de pregătire duhovnicească.

În cadrul slujbei, Părintele Paroh Gabriel Ioan Pelin a dat citire mesajului pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, subliniind importanța icoanelor care exprimă credința ortodoxă în formă completă, prin cuvânt și imagine, prin rugăciune în fața icoanei lui Hristos și a sfinților Lui zugrăviți pe icoane. „Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Creatorului Care S-a făcut pentru mine materie și a primit să locuiască în materie și a săvârșit prin materie mântuirea mea”, zicea Sfântul Ioan Damaschin (676-749)

O bucurie în această zi ne-a fost adusă de elevii Școlii Generale nr. 25, coordonați de doamna profesor de religie Rodica Sandu, precum și de elevi de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”. Aceștia au împărtășit cu noi rodul talentului și credinței lor, prezentând icoane pictate cu multă migală și suflet, în cinstea izbânzii cultului icoanelor. În semn de apreciere și încurajare, strădania lor a fost răsplătită cu daruri.

La final, după tradiție, preoții parohiei au împărțit mucenici tuturor credincioșilor prezenți, aducând aminte de jertfa Sfinților 40 de Mucenici și îndemnându-ne să rămânem statornici în credință, asemenea lor.

cruce lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *