Și în anul acesta la Galați a ajuns Lumina Sfântă adusă de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim, pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a oferit-o preoţilor de la parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Cu evlavie şi cu bucurie, Sfânta Lumină a fost adusă în biserica noastră de către Părintele Paroh Gabriel Ioan Pelin.
Ne-am bucurat să vedem că numeroși credincioși din tot orașul s-au adunat la miezul nopţii în fața Bisericii Vovidenia pentru a lua Lumină și pentru a participa la Slujba de Înviere.
Clopotele au început să bată cu puțin înainte de miezul nopții, stingându-se toate luminile, iar preoții i-au îndemnat pe credincioși: „Veniți de luați Lumină!”
După ce lumânările s-au aprins, preoți și credincioși deopotrivă au început să cânte:
„Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.„







