Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului 

Înălțarea Domnului este și Ziua Eroilor, sărbătoare națională de comemorare a tuturor celor care s-au jertfit pentru patrie.

În ziua de Înălțare, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română sunt trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

Ca în fiecare an cu această ocazie, parohia noastră a organizat un moment de rugăciune pentru a evidenţia jertfa și dragostea de țară de care au dat dovadă înaintașii noștri, săvârșind o slujbă de pomenire la Monumentul Eroului, situat în apropierea gării feroviare din Galați.

Dumnezeu să-i ierte pe eroii noștri!

cruce lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *