Atunci când am vizitat biserica romano-catolică de pe muntele pe care Mântuitorul Hristos a rostit Fericirile, ghidul ne-a menţionat foarte convingător că înainte de a exista acele construcţii pe deal, vocea unui om care ar fi vorbit în vârf se putea auzi pe toată valea, până spre mare.
Abia atunci am înţeles cum putea vorbi Mântuitorul la mii de oameni, fără a avea porta-voce. Aflat pe ţărmul Mării Galileii, lângă Tabgha, Muntele Fericirilor este locul în care Mântuitorul Hristos a ţinut Predica de pe munte.
Pelerinii au fost atraşi de acest loc încă din secolul al IV-lea. Aşezământul romano-catolic de astăzi a fost construit între 1936 şi 1938, după planul arhitectului Antonio Barluzzi.



















